Un junior de 16 ani în probe
Astăzi s-a prezentat la echipă juniorul de 16 ani (va împlini 17 la 1 noiembrie) Daniel Ciobanu. Originar din Tg. Frumos (jud. Iași), a început fotbalul la LPS Iași, după care, în octombrie 2008, a fost admis, în urma unei selecții, la centrul juvenil al Stelei, unde s-a antrenat un an și jumătate. În returul sezonului recent încheiat a evoluat la seniori, la Petrolul Videle, echipă de Liga a III-a (locul 11 în seria a III-a) antrenată de Daniel Iftodi (unul dintre puținii jucători din istoria fotbalului românesc ce au evoluat și pentru Steaua, și pentru Rapid, și pentru Dinamo). Ciobanu are 1,86 m și este mijlocaș dreapta sau central.




