S-a încheiat un ciclu

O dată cu renunțarea la cei cinci, în viața Fortunei Covaci se poate spune că s-a încheiat un ciclu. Probabil că cel mai mult i-a surprins, pe cei care n-au urmărit evoluția echipei în acest sezon, renunțarea la Situwe. Aflat la echipă încă din momentul preluării lotului lui CS Tim-Giroc, el a reprezentat, poate, jucătorul-emblemă al Fortunei. Desemnat cel mai bun jucător al clubului pe anul trecut, căpitan în sezonul promovării în B, a început și acest campionat cu banderola pe mână. A pierdut-o pe parcurs, rămânând al doilea căpitan, dar a continuat să fie titular indiscutabil. Gafele l-au costat însă scump. Ultima, cea de la Oradea, a privat echipa de un punct.

Comments are closed.