Revista presei arădene

Despre meciul UTA – Fortuna, ziarul arădean ”Observator” a scris: ”Cu toate că rezultatul final era uşor de intuit, utiştii sperau, totuşi, să-şi rotunjească şi golaverajul, mai ales că aveau un liniştitor 2-0 la pauză, prin reuşitele lui Batin, ajuns la cota 6, fotbalist care a marcat peste 50% din golurile textiliştilor. După pauză, însă, jocul gazdelor a scârţâit din toate încheieturile, astfel că finalul meciului, mai ales după golul înscris de Fortuna Covaci, a fost unul tensionat, minutul 90 găsindu-i pe toţi fundaşii Bătrânei Doamne avertizaţi cu câte un cartonaş galben”. Site-ul arădean www.aradon.ro punctează: ”Sentimente împărţite pentru suporterii în alb şi roşu după disputa de sâmbătă, de pe stadionul din Calea Aurel Vlaicu, încheiată cu o victorie la limită (2-1 cu Fortuna Covaci). Aceştia pot exulta, pe de o parte, pentru că UTA este iar pe prima poziţie a ierarhiei. Jocul echipei, în schimb, nu are darul să mulţumească, fapt recunoscut de înşişi antrenorii grupării noastre. (…) [Ionuț] Popa consideră că echipa s-a făcut de râs, i-a băgat pe jucători în şedinţă şi le-a comunicat că, în pofida succesului, nu vor încasa prima cuvenită”.

Comments are closed.