Prin Țara Zânelor

Delegația Fortunei a ajuns la Șimleu Silvaniei vineri seara, pe ruta Covaci – Arad – Oradea – Marghita, rută care a inclus și comuna sălăjeană Ip, trecută prin foc și sabie, în 1940, de trupele horthyste. La întoarcere s-a urmat același drum * La dus, la DVD-ul din autocar a fost vizionat celebrul film ”Papillon” * A făcut deplasarea tot lotul valid, adică cei 18 care vor intra pe raportul de joc. Printre ei, juniorul de 16 ani Negruț * Din delegație a făct parte și trimisul special al ”Fotbal vest”-ului, Ovidiu Lința * Hotelul Atlante, la care a stat echipa, e în plin proces de renovare * La meci au venit, plecând din Banat în dimineața jocului, cu mașinile personale, Vali Caraivan cu Dumitru Negruț (tatăl juniorului nostru), precum și frații Augustin Pop și Petru Pop, cu familiile. Cei doi frați sunt localnici covăceni, sunt veri primari cu Ioan Pop, suporterul Fortunei (stabilit în Germania) despre care am scris într-unul din numerele revistei clubului, și sunt originari din Bădăcin, sat sălăjean aflat la câțiva kilometri de Șimleu. În acest sat s-a născut Iuliu Maniu. Augustin Pop a fost portar la echipa Covaciului, în anii ‘70 * Stadionul din Șimleu arată ca în anii ‘80, dar are toate locurile pe scaune, ambele tribune acoperite integral (peluze nu sunt) și o interesantă tabelă de marcaj * Înaintea meciului, la stația de amplificare a fost pus imnul lui FC Silvania! * Stadionul a fost aproape plin, biletul de intrare costând 5 lei, iar publicul participând intens la crearea unei atmosfere plăcute * Galeria gazdelor, intitulată ”Legiunea Măgura”, a dat un recital, fiind dotată cu steaguri și fulare cu însemnele clubului. La final, deși scorul a fost egal, a oferit un moment pirotehnic de mare efect * După eliminarea lui Suru, acesta a plecat spre vestiare cu banderola de căpitan pe braț. După câteva minute, banderola a fost preluată de noul intrat Roman * Ultimul sezon în care jud. Sălaj a avut reprezentantă în D2 a fost 2005/06 (Armătura Zalău).

Comments are closed.