Primarul Demea a fost la meci!
Vreme superbă, astăzi, la Covaci. Din păcate, deși echipa a jucat, pe alocuri, excepțional, s-au pierdut din nou puncte acasă… * Noul antrenor, Vali Negoiță, n-a putut conta pe Mohamed, accidentat în urma partidei de la Otopeni * Față de etapa precedentă, în echipa de start a Fortunei s-au produs trei modificări: două dictate de indisponibilitățile lui R. Trandu și Mohamed, una de revenirea lui Situwe după suspendare * Căpitanul și marcatorul Suciu s-a accidentat și a trebuit schimbat încă înainte de pauză * La meci a fost prezentă aproape toată familia Macavei: Florin, Marius, Ioan, Gheorghe, chiar și doamna Anette și micuțul Matei-Ioan * De asemenea, în tribune au fost Remus Steop și, lucru extrem de rar, primarul Sânandreiului, Dorel Demea * La oaspeți a jucat ex-polistul Omoduemuke, cel care săptămâna trecută a suferit o dramă cumplită, fiul său, în vârstă de doar câteva luni, stingându-se din viață. Condoleanțe…




