Noutăți privind locurile vacante în Liga I

Comitetul de Urgență al FRF a aprobat, ieri, modificarea și completarea dispozițiilor art. 20 din ROAF, care va avea următorul conținut, începând cu art. 4:

Art. 20 – Locuri vacante

(…)

4. Cluburile solicitante de licenţă pentru Liga I care nu obţin licenţa în conformitate cu Regulamentul naţional de licențiere a cluburilor şi de fair play financiar vor fi retrogradate în Liga a 2-a. Locurile rămase vacante vor fi ocupate astfel:

a.) În cazul în care un club, care a evoluat în Liga I şi s-a clasat pe unul dintre locurile 1-14 la sfârşitul campionatului precedent, nu a obţinut licenţa, locul rămas vacant va fi ocupat de un club care este cel mai bine clasat între cluburile retrogradate din Liga I în campionatul respectiv şi care deţine licenţă pentru acest nivel ;

b.) În cazul în care clubul care nu a obţinut licenţa pentru Liga I este un club care a promovat din Liga a 2-a, locul vacant va fi ocupat de clubul clasat pe locul 3 în Liga a 2-a, sau – dacă acesta nu obţine licenţa pentru Liga I / nu doreşte să participe în Liga I – de următorul club clasat în campionatul Ligii a 2-a (în seria din care provine clubul promovat care nu a obţinut licenţa sau, după caz, din cealaltă serie), care a obţinut licenţă pentru Liga I.

5. Cluburile din Liga a 2-a care nu obţin licenţa, în conformitate cu Regulamentul de licenţiere a cluburilor pentru participarea în campionatul naţional Liga a 2-a, vor fi retrogradate în Liga a 3-a, locurile vacante urmând a fi ocupate de cluburile retrogradate din Liga a 2-a în campionatul precedent şi care au obţinut licenţă pentru Liga a 2-a.

6. Pentru anul competiţional 2011/2012 – primul an în care FRF a extins licenţierea la nivelul întregului eşalon competițional de Liga a 2-a – la cererea cluburilor interesate, prin excepție de la prevederile de mai sus, Comitetul Executiv poate aproba participarea în campionatul naţional Liga a 2-a unor cluburi cărora li s-a refuzat acordarea licenţei. În evaluarea cererii se va ţine cont de motivele neacordării licenţei şi de necesitatea desfăşurării optime a competiţiei.

Comments are closed.