În atenția suporterilor ”șepcilor roșii”

Conform articolului 59, punctul 4, litera g, din Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice (ROAF), aprobat de FRF și intrat în vigoare la 1 iulie a.c., clubul gazdă al unui meci trebuie, la solicitarea clubului vizitator, să aloce pentru suporterii acestuia un număr de bilete reprezentând maxim 5% din capacitatea totală a stadionului. Cum stadionul Fortuna are 1.500 locuri, iar pentru meciul cu ”U” Cluj numeroși fani ai ”șepcilor roșii” și-au anunțat intenția de a veni la Covaci, clubul Fortuna le pune la dispoziție 80 bilete la tribuna a II-a (deci peste 5% din capacitate, care ar însemna 75 bilete), la prețul de 10 lei/bilet, preț valabil și pentru celelalte locuri de la această tribună.

Comments are closed.