Hagi a primit fanionul Fortunei Covaci!
Cel mai mare jucător român al tuturor timpurilor, Gheorghe Hagi, a fost astăzi la Timişoara, pe terenul LPS Banatul, pentru o acţiune prilejuită de Cupa Hagi, competiţie juvenilă organizată de el. Fortuna Covaci n-a ratat ocazia de a-i înmâna colecţia revistei clubului şi fanionul clubului. Despre Muscă, juniorul transferat în iarnă, de la Fortuna, de nou-înfiinţatul club patronat de Hagi, Academia de Fotbal Gheorghe Hagi, legendarul fost căpitan al naţionalei ne-a declarat că “îl ştiu şi sper să devină un jucător bun”.




