Gicu Neagoie s-a despărțit de Petrolul
Adrian Neagoie este unul dintre cei mai importanți jucători din scurta istorie a ”Dacilor liberi”. El a câștigat prima ediție, pe 2007, a trofeului acordat celui mai bun jucător al Fortunei Covaci.
La începutul anului 2008, după o jumătate de sezon petrecută la ”Dacii liberi”, a revenit la CFR Timișoara, în liga secundă. După încă un an, a fost reținut de Unirea Urziceni (cea care la finele acelei ediții se va încununa campioana României!) pentru cantonamentul din străinătate. Până la urmă, n-a fost legitimat la ialomițeni, revenind la CFR-ul de pe Bega. În vara 2009 a făcut, în sfârșit, pasul spre prima divizie. L-a transferat Oțelul Galați, liderul actual al campionatului, Dorinel Munteanu văzând în Neagoie un jucător de perspectivă, precum Râpă sau Silviu Ilie, ajunși acum în națională!
N-a prins echipa și, la câteva etape după start, fără a fi apucat să debuteze în elită, a acceptat să revină, împrumutat, în Liga a II-a, la Petrolul Ploiești. După o perioadă în care a fost piesă de bază la ”găzari”, o serie de accidentări l-au scos din echipă, iar în această iarnă s-a despărțit de Petrolul.
Și-a reziliat și contractul cu Oțelul, astfel că este liber de contract, pregătindu-se în aceste zile cu CFR Timișoara, pentru care a și jucat în amicalul de duminică, 1-0 în deplasare cu Mako, echipă de eșalon secund din Ungaria.
Jucător de mare valoare, constanță, travaliu și caracter, deși va împlini (deja…) 26 ani la 28 aprilie, Gicu nu și-a spus ultimul cuvânt pentru fotbalul de (adevărată) performanță.
În fotografie, Neagoie și trofeul anchetei Jucătorul Anului/Fortuna Covaci 2007.





