Fortuna – FC Bihor 1-3
Primul adversar de eșalon secund întâlnit de Fortuna în această iarnă s-a dovedit o nucă prea tare. Cu ex-internaționalul Bundea regizând jocul la mijloc, FC Bihor s-a impus cu 3-1 (2-0), însă mai clar decât arată scorul, diferența dintre cele două echipe fiind evidentă.
Meciul a început cu o întârziere de aproape o oră, din cauza… întârzierii cu care au ajuns orădenii la teren. Dar oaspeții au început în forță, deschizând scorul destul de rapid, cu un eurogol. Și au intrat cu două goluri la cabine. Ba mai mult, în repriza secundă și-au mărit avantajul, ducând scorul la unul de forfait. Imediat după aceea s-a făcut 3-1.
Neputând conta pe mai mulți jucători, accidentați, antrenorul Remus Steop a utilizat formula: Smaranda (D. Constantinescu) – Miheț, C. Ion (Bumba), Uzun (Gălan), Vodiță – Crișan, C. Străuț, R. Trandu, Suru – Suciu (Voicu), Gheju (B. Steop).
Referindu-ne la amicalele jucate de ”Dacii liberi” în această pauză, este meciul disputat pe vremea cea mai plăcută (în jur de 10 grade Celsius, cu soare în prima repriză) și, exceptând terenurile artificiale, pe suprafața cea mai bună de joc (sigur că terenul a fost greu, însă nici nu putea fi altfel, având în vedere vremea din ultimul timp). Dar este primul meci pe care nu l-au câștigat!




