Fortuna a impus respect

Câteva mii de spectatori au ținut să-și încurajeze, aseară, echipa favorită, UTA, în confruntarea cu Fortuna Covaci, în meciul disputat pe arena străjuită de statuia legendarului Petschowski. La ieșirea de la vestiare, jucătorii celor două echipe au ieșit ținând de mâini copii de la centrul juvenil al gazdelor. Ambianță excelentă, public pătimaș, vreme superbă pentru fotbal, nocturnă, tabelă electronică și program de meci, iată decorul în care nici un localnic din minusculul sat Covaci n-ar fi crezut că echipa satului va juca vreodată. Dată fiind rivalitatea Timișoara – Arad, Fortuna a fost percepută ca o grupare dușmană, dar a sfârșit prin a impune respect fanilor alb-roșii din tribune.  Spre deosebire de Rm. Vâlcea, unde Florin Macavei n-a fost lăsat de un om de ordine să își ocupe locul la tribuna oficială, deși avea o legitimație, cu număr de rând și scaun, eliberată de clubul gazdă, aseară UTA a pus la dispoziția staff-ului Fortunei o luxoasă lojă, unde o femeie frumoasă te servea cu tot felul de licori… bahice sau nu. Asta, poate, și datorită prezenței la meci a lui Gheorghe Macavei, unchiul lui Florin și Marius, fost jucător și conducător în fotbalul arădean. Pe lângă faptul că n-am reușit vreun punct, un singur regret: ora de start ne-a împiedicat să vedem cum Cristi Chivu și ceilalți ascultă, cu mâna la inimă, sfântul imn al țării strămoșilor noștri. Și încă unul: din Covaci n-au fost decât trei fani, conduși de Costel ”Kubala” Gheorghiță, plus încă unul, stabilit de mai mult timp în Arad.

Imagini puteți vedea la adresele www.observator.info/sport-2/uta-fortuna-covaci-in-imagini-i și www.observator.info/sport-2/uta-fortuna-covaci-in-imagini-ii.

Comments are closed.