Dotaţi-vă cu GPS-uri!
Într-o declaraţie apărută în nr. din 5 august 2008 al “Fotbal vest”-ului, Octavian Stăncioiu afirma: “Vom câştiga seria cu un avans de şapte puncte”. Atunci, mulţi au râs. Până la urmă, Fortuna a promovat cu doar patru puncte avans, dar asta doar din cauza lejerităţii cu care s-a tratat finalul de sezon, într-un moment în care zarurile fuseseră deja aruncate.
Prin promovarea asta, Fortuna a intrat în istoria fotbalului românesc. Pentru că nu e puţin lucru, ba e chiar enorm. În condiţiile în care Covaciul ăsta e atât de mic că nu e nici măcar comună. E doar un sat-capăt de linie unde abia ai loc să-ntorci maşina. Mai mici decât Covaciul nu sunt decât cătunele din Apuseni!
Ei bine, satul ăsta a ajuns pe harta fotbalului românesc. De-acum, autocarele lui FC Argeş, UTA, “U” Cluj, Jiul, FC Bihor sau FC Baia Mare trebuie să fie neapărat dotate cu GPS-uri. Altfel, nu au cum să găsească drumul spre Covaci! Covaciul a devenit echivalentul românesc al Hoffenheim-ului german!
Poate că la toamnă, în 16-imile Cupei României, la Covaci va veni Dinamo. Şi poate că o va lua în freză, aşa cum n-a luat-o, de 12 ani încoace, de la Poli, în campionat!
Ce-ar fi, bă, fraţilor, să ia Fortuna Covaci Cupa României?




