Despre FCM Tg. Mureș (II)

Antrenor e fostul stoper dinamovist Cosmin Bodea, un tehnician tânăr. Antrenori secunzi sunt doi foști jucători ai ASA, Mircea Muntean și Flavius Moldovan (fost internațional A, a evoluat în ediția trecută pentru FCM, retrăgându-se în vară, iar ulterior revenind și ca jucător).
Președinte este Alexandru Krenek, preot ortodox din jud. Bihor! De fapt, la FCM e o adevărată colonie bihoreană, antrenorul C. Bodea, plus doi dintre cei mai importanți jucători (Sfârlea, Lupuț).
Deși raportul români/unguri este sensibil egal în oraș, în lotul FCM-ului se află un singur jucător de naționalitate maghiară! Lotul e foarte valoros, cuprinzând jucători cu experiență la nivelul primei ligi, Fl. Moldovan, Gongolea, Sfârlea, M. Stere, Lupuț și C. Prodan, în iarnă plecând de la echipă primii doi golgeteri ai seriei în sezonul trecut, Gheju și Cr. Luca (acesta juca atunci pentru CSU Arad).
La club sunt și doi foști membri ai lui Poli AEK, jucătorul C. Prodan și directorul economic Paul Râşnoveanu, care la clubul alb-violet au deținut aceleași roluri.

Comments are closed.