Cum a fost în tur

Sâmbătă, 5 septembrie 2009, de la ora 20, în nocturnă, a fost UTA – Fortuna 2-1, în etapa a 4-a a Ligii a II-a. Să ne amintim ce am scris atunci…
România nu a pus mari probleme Franței, dar a obținut un egal. Fortuna Covaci a pus mari probleme UTA-ei, dar a pierdut.

Pe un stadion de legendă, în fața unui club de legendă, dar contra unei umbre a marii ”Bătrâne Doamne” de odinioară, era o pâine tare albă de mâncat. Covăcenii s-au speriat însă de posibilitatea de a învinge UTA și au cedat la limită primul meci oficial în nocturnă din istoria clubului.

Lider al clasamentului, UTA a deschis repede scorul, Batin profitând în min. 11 de o neatenție a apărării Fortunei. Apoi am jucat curajos și am ratat ocazii mari prin Miheț și B. Steop. În minutele de prelungire ale primei reprize, același Batin, golgeterul din sezonul trecut al lui FC Baia Mare, cumpărat de CFR Cluj și împrumutat la arădeni, prinde o torpilă sub bară, de la mare distanță, duce scorul la 2-0 și la șase numărul golurilor înscrise de el în acest campionat.

Fortuna revine mult mai puțin ofensivă de la cabine. Nici gazdele nu leagă însă mai nimic. Pe acest fond cade golul nostru, reușit de admirabilul Suciu. Era min. 71 și era încă suficient timp pentru a întoarce rezultatul. Nu s-a mai reușit. Imagine de final: UTA trăgând de timp, acasă, în fața Fortunei Covaci!

Păcat, băieți, ați ratat o șansă uriașă! În fotbal, ca și în viață, pentru a intra în istorie trebuie să îți propui lucruri mărețe.

 

Caseta tehnică (sursa: “Fotbal vest”):

uta-covaci

Comments are closed.