Coincidenţele… Fortunei

Aflăm, cu întârziere, un articol apărut în revista “Cultura Vâlceană” din august 2012 (http://culturaarsmundi.ro/wp-content/uploads/2012/09/Cultura-Valceana_august-2012_pt-net.pdf, la pag. 6). Articol scris de Mihai Sporiş şi intitulat “Coincidenţele… Fortunei”. Iată-l:

‹Nu credem în întâmplarea de sub semnul hazardului. În lumea fără timp a nemuritorilor apariţia din ascundere, una minunată, se iveşte firesc. Să povestim, aşadar, despre coincidenţele programate, nu ştim cum şi de cine.

20 Iulie, 2012. Ne îndemnăm, într-un impuls anual, către Târgul de Sfântul Ilie de la Titeşti, în istorica şi plina de legendă Ţară a Loviştei. Din copilărie, duşi de mână, mergeam la târgul cel mare, din miezul verilor, cu emoţia tuturor copiilor lumii în faţa unui rai de turtă dulce, alviţe şi a ameţelilor plăcute din rotirea tiribombelor, roţi cereşti proiectate pe bolta carelor de foc ale miezului de vară. Vom fi învăţat, la sorocul atâtor învăţături de minte, despre rosturile serioase ale târgurilor, apoi despre cele sacre, cum se vădesc nedeile încifrate în sacralitatea inefabilă a eresurilor, altfel vorbitoare, despre viaţa oamenilor coborâţi din cerurile care ating crestele munţilor din preajmă. Urcăm spre Mlaca Titeştilor, locul de înstăpânire a târgului anual, după ce nedeia de pe muntele Faţa Sfântului Ilie se va fi creştinat şi va fi coborât între oamenii altor vremi, emancipate de adunarea zeilor într-unul, doar unul, cum va fi fost cândva chiar Zalmoxe. Drumul nostru, unul asfaltat, trece pe la noile ctitorii mănăstireşti de la Blănoi şi Gruiu Lupului, ivite ca din senin în ultimii doi ani să adeverească că nedeia se va fi topit într-o benefică asumare a sacralităţii, una instituţională, în hramurile dedicate sfinţilor patroni ale noilor zidiri, fără a nega trăirea, doar aparent păgână, a adunării oamenilor la târgul de trei ţări, cum se va fi petrecut în veacurile din urmă şi cum mai licăre azi cu ultimele suflări. Trecem Oltul pe podul din avalul hidrocentralei şi al bătrânului schit Cornet şi urcăm pe ultimul picior de deal din prelungirea, extrem vestică, a lanţului Munţilor Făgăraş. Crucile imense din preajma noilor lăcaşe mănăstireşti ne sugerează victoriile cugetului asupra raţionamentului rece, dar şi intersecţia unor traiectorii la soroace. La Gruiul Lupului, din ţara lupilor getici, întâlnim pe dacul (descifrat din editorialele unei reviste, primite acolo ca o carte de vizită, şi din demnitatea unei căciuli purtată cu răspundere!), Octavian Stăncioiu.

Suntem chiar în ziua de Sfântul Ilie când în urmă cu cinci ani se înfiinţa echipa de fotbal Fortuna Covaci, undeva lângă Timişoara, iar eu serbam, ca energetician: Ziua Energeticianului, fără a uita că prin 1985 înfiinţasem în Mălaia, pe Valea Lotrului echipa de fotbal Energia Mălaia. Discuţie scurtă, torenţială, densă. Interlocutorul meu, bănăţeanul Octavian, se arăta un piarist înnăscut, deschis unei punţi de comunicare specială. Am aflat foarte multe, în mai puţin de cinci minute, ba am primit un supliment de trei reviste (,,Fortuna Covaci-magazin”) ca temă pentru acasă (pentru care îi mulţumesc şi acum!), lămuritoare în multe privinţe. Conducea un grup într-un pelerinaj prin ţara noastră cea frumoasă, adeverind că gestul de iubire, patriotism autentic, capătă consistenţă în atingerea cu simţirea noastră întreagă a locurilor şi în trăirea înalt sufletească a mulţumirii adresată creatorului, tatăl nostru din înaltul orizontului, la care ajung rugile noastre strigate prin clopotniţe şi de pe vârfurile îndătinatelor noastre nedei.

Pasiuni comune. El Octavian, eu al optulea născut în casa alor mei. Iubitori de daci amândoi şi cred că de Dacia nemuritoare devenită în istorie o Românie, pentru care merită să te lupţi şi să-i cinsteşti frumuseţea, să-i iubeşti cu toată înţelegerea oştenii devotaţi, dar şi pe cei vremelnic rătăciţi şi aflaţi sub orbitoarele nevoi. Cei ce se aseamănă se adună! Ce ne-a pus în dialog, pentru marcarea punctului de intersecţie? Două Biblii! Cumpărasem două (oare de ce două?) şi acest lucru a atras atenţia. Într-un amfiteatru natural, splendid, înconjuraţi la sud de Masivul Cozia, de peste Olt de munţii Lotrului şi Căpăţânii, înspre răsărit de Făgăraş, locul evenimentului părea destinat unui altar şi cred că alegerea locului Mănăstirii Gruiul Lupului nu a fost întâmplătoare. O cruce imensă vorbea, în simbolismul ei, despre intersecţia imanenţei (eram acolo un şuvoi omenesc venit dinspre toate punctele cardinale!) cu transcendenţă gândurilor noastre, căutând cerurile şi pe Proorocul Ilie în carul lui de foc. Mai sus se vedea adunarea oamenilor la târgul ca o sărbătoare dedicată soarelui. Îmi amintesc că în acelaşi moment pe Muntele Găina, în Apuseni, în şesul Polovragilor alţi oameni trăiesc miezul de vară de-a împreună, sub mângâierea de foc a soarelui, aşa cum o vor fi făcut strămoşii demult. Aici, lângă altarul cel nou al Lupului Alb, doi oameni, două biblii… vor fi stat de vorbă şi îşi vor fi arătat încrederea unul altuia şi speranţa că există, de dincolo de noi, o voinţă care lucrează la unirea unor energii subtile pe care doar o misiune secretă, asumată fără explicaţii, o pune la treabă.

Domnule Octavian Stăncioiu, în ziua solară de 20 Iulie 2012, aţi devenit membru, cu dreptul de-a vă revendica de la acesta, al Cercului de la Râmnic: România Grădina Maicii Domnului. Acest cerc informal (fără statut, fără cotizaţii etc.) militează pentru promovarea imaginii frumoase a ţării, pentru recuperarea valorilor uitate, ori desconsiderate ale neamului. V-am constatat un promotor al acestor obiective şi ne bucurăm că ne aflăm în acelaşi cerc al iubirii neamului. Vă mulţumim!›.

Şi noi vă mulţumim, domnule Sporiş. Doamne-ajută!

Comments are closed.