Ce mai face Gicu Neagoie
Fostul mijlocaș la închidere al Fortunei, Neagoie, a rămas în istoria clubului ca fiind primul laureat (pe anul 2007) al anchetei Jucătorul Anului/Fortuna Covaci. La începutul anului 2008, după o jumătate de sezon petrecută la ”Dacii liberi”, a revenit la CFR Timișoara, în liga secundă. După încă un an, în iarna anului trecut, a fost reținut de Unirea Urziceni (cea care la finele ediției se va încununa campioana României!) pentru cantonamentul din străinătate. Până la urmă, n-a fost legitimat la ialomițeni, revenind la CFR-ul de pe Bega. În vara 2009 a făcut, în sfârșit, pasul spre prima divizie. L-a transferat Oțelul Galați.
N-a prins echipa și, la câteva etape după start, fără a fi apucat să debuteze în elită, a acceptat să revină, împrumutat, în Liga a II-a, dar în seria estică, la Petrolul Ploiești. În această perioadă, el a luat o pauză de la pregătiri, urmând a lipsi încă aproximativ o lună, din cauza unei pubalgii. Devenit piesă de bază la ”găzari”, jucător de mare valoare, constanță, travaliu și caracter, va împlini 25 ani la 28 aprilie. În urmă cu câteva minute, ne-a declarat că speră să prindă, la vară, trenul primei ligi și că ”să le spuneți băieților (n.r. – adică Fortunei) multă baftă la Deva”. Iată și o fotografie cu Gicu Neagoie în tricoul Petrolului (în dreapta, într-un meci cu Sportul Studențesc).





