Lungu a jucat contra lui Poli

Marți, în meciul FC Timișoara – Voința Sibiu 1-1 d.p. (4-3 l.d.), din optimile de finală ale Cupei României, la sibieni, echipă de ligă secundă antrenată de Alexandru Pelici (cel care, în vară, a fost dorit pe banca Fortunei), a evoluat și un fost component al ”Dacilor liberi”. E vorba de Lungu, mijlocașul dreapta de [...]

Daniel Ciobanu propus la naționala de juniori

În vară, un junior de doar 16 ani (va împlini 17 la 1 noiembrie), Daniel Ciobanu, a fost adus la Fortuna Covaci, de la Petrolul Videle, echipă la care debutase la seniori, în D3. Acum, el evoluează tot în Liga a III-a, la Petrotub Roman, mai aproape de casă, el fiind de loc din Tg. [...]

Joi, concert de muzică folk la pensiune!

Începând din această săptămână, Pensiunea Anette din satul Covaci va organiza concerte de muzică folk. Primul, joi, 14 octombrie, de la ora 20, cu Vasile Mardare, fost membru al Cenaclului Flacăra. Concertul se intitulează “Romanţă de toamnă”, iar intrarea este liberă.

Covaciul a câștigat Cupa Dacii Liberi

În cadrul Festivalului Dacii Liberi, desfășurat, sâmbătă, la Covaci, Cupa Dacii Liberi la fotbal a revenit, ca și anul trecut, gazdelor, sătenii din Covaci. În semifinale s-au înregistrat rezultatele: Sânandrei – Carani 2-1, Covaci – Dumbrăvița 5-1. În finala pentru locul 3: Carani – Dumbrăvița 1-1 (5-3 l.d.). În finală: Covaci – Sânandrei 3-1. Clasament [...]

Mâine, fotbal la Festivalul Dacii Liberi!

Mâine, de la ora 11, la stadionul Fortuna din satul Covaci, vă așteptăm la festival. Festivalul Dacii Liberi!
În cadrul lui se va desfășura și Cupa Dacii Liberi la fotbal. Anul trecut, trofeul a revenit sătenilor din Covaci, care au învins pe… Fortuna Covaci: 1-1 la finalul timpului regulamentar, apoi 2-1 la lovituri de departajare! În [...]