Regulamentul

Liga a II-a Astra Sport Bets. Reprezintă eşalonul al doilea (D2) al campionatului naţional. Este împărţită în două serii de câte 18 echipe, fiecare serie având acelaşi sistem de disputare.
Se dispută în sistem campionat, jucându-se fiecare cu fiecare, tur-retur, turul având loc în sezonul de toamnă, iar returul, în cel de primăvară. Succesiunea etapelor de [...]

Haos la federaţie!

Criza economică mondială din această perioadă, criză resimţită şi în România, a generat o situaţie cu totul specială, chiar în săptămâna dinaintea startului. În 10 august, Otopeni a fost mutată în seria I (de unde Gloria Buzău s-a retras), Liberty Oradea (locul 7 în seria a II-a a D2 în sezonul trecut, va evolua în [...]

Analiza seriei

La 11 mai, FRF a aprobat modificarea sistemului competiţional începând cu ediţia 2010/11. Astfel, ediţia 2009/10 va fi una de tranziţie, din ediţia 2010/11 Liga I urmând să aibă 18 echipe (din care vor retrograda 4), Liga a II-a – două serii a câte 16 (din fiecare serie vor promova câte 2 şi vor retrograda [...]