Excursie pentru galerie

Ca şi la Ineu, o puternică galerie din Covaci se va deplasa la Sebiş. Cei care doresc să se înscrie o pot face la birtul lui Giani din sat sau se pot adresa lui Costy, pe forum.

La centru, un orădean

Partida de mâine va fi arbitrată la centru de orădeanul M. Omuţ. Restul brigăzii vine din Oradea şi Deva, al una dintre linii fiind Carmen Neagu. Observator FRF va fi tot din Deva, Grigore Macavei (nici o legătură cu familia Macavei care patronează Fortuna).

Mâine, la Sebiş

Mâine este etapă intermediară. Fortuna, lider cu 52 puncte (9 puncte avans faţă de locul secund, Minerul Mehedinţi), se deplasează la Sebiş. Echipa locală, Naţional, se află la retrogradare (locul 15, cu 24 puncte).
Partida va începe la ora 18.

Deputatul Ţaga la stadionul Fortuna

La meciul cu Becicherec, în tribunele stadionului din Covaci a fost prezent şi deputatul PNL de Timiş, Claudiu Ţaga. El a şi extras, în pauză, biletul de tombolă, prin care un suporter a câştigat un tricou cu sigla clubului.

Scor-fluviu!

Fortuna – Becicherecu Mic 6-0. Scor-record înregistrat de covăceni, de la înfiinţarea clubului. Au marcat Miheţ, R. Trandu, Brazovan (superb, la vinclu, direct din lovitură liberă), B. Steop şi Rosenblum (2). De menţionat că ultimul a înscris din nou, după ce o făcuse şi la Ineu, unde, de asemenea, l-a înlocuit în repriza secundă pe [...]